afis

Marți la ora 20:00 în amfiteatrul A11 al Universității de Vest vom urmări filmul An inspector calls (Vizita inspectorului).
Filmul urmărește investigația desfășurată de către un inspector misterios atunci când viața unei fete tinere sfârșește tragic. Vizita neașteptată a inspectorului la casa înstăritei familii Birling echivalează cu începutul adevărului, pe care căutându-l fiecare în parte va fi atins.
Filmul este o adaptare a unei piese de teatru englezești de la începutul secolului XX cu un mesaj social. Intrarea este liberă, subtitrările în limba română vor fi și ele prezente, așa că să ne vedem cu bine :)

"-De ce a trebuit să se întâmple asta?
-Asta mă întrebam și eu după amiaza aceasta când mă uitam la ea. De ce a trebuit să se întâmple asta? Apoi mi-am zis: atunci vom încerca să înțelegem de ce a trebuit să se întâmple asta. De aceea sunt aici și de aeea nu voi merge mai departe până nu voi ști de ce a trebuit să se întâmple asta."

Doamne ajută!

Până nu ne afundăm cu toții în sesiunea ce urmează sau... pentru unii, a început deja, ne-am gândit să ne amintim că mâine se împlinesc 166 de ani de la nașterea marelui nostru poet Mihai Eminescu care a înveșnicit pentru noi atâtea doruri și idealuri.
Va fi alături de noi și Cristina Petruț, profesoară de Limba și Literatură Română.

12417585_984582248280508_9008080863031720813_n

Dor de Eminescu?

Provocare: fiecare citim câte o poezie – sau mai multe- a lui Emin ( cum ii plăcea Veronicăi Micle să-i spună), sau, pentru pasionați, o învațăm pe de rost. Alegerea poeziei vă aparține.

Haideți să ne întâlnim și să ne împărtășim unii altora ceea ce ne-a plăcut nouă la poetul nostru Mihai Eminescu : câteva versuri care au mișcat ceva din noi + impresiile și ideile proprii despre ele, poate și un cântec pe versurile lui Eminescu. Întalnirea pentru discuții: vineri, 15 ianuarie, ora 20:30, la bisericuța din incinta liceului Loga (Strada Camil Petrescu colț cu Strada Mihai Eminescu)

Vă place Eminescu? Găsim frumosul în poezie? Să încercam!

Lecturați-i operele și încurajați-vă prietenii să facă acest lucru cu atenție, iubire, să pătrundă în profunzimea cuvintelor și dincolo de ele și cu siguranță, cel care face acest lucru, îşi va putea spune:
„Şi eu l-am cunoscut pe Eminescu"

Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru; mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate; aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă.
Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”(Ion Luca Caragiale)

Vă așteptăm cu mic cu mare, să ne amintim împreună de „Luceafărul poeziei româneşti“, un artist de neegalat al României, Mihai Eminescu.

,,Și cu dragoste creștină
Duc copiii-n pumn lumină”
Afară nu era încă lumină, dar nici întuneric nu ne era: ardea lumina colindelor în noi și musteau de soare costumele purtate de atâtea generații.
Așa ne-am urcat în mașini și am pornit spre Poieni, sat de la poalele munților și de la poalele cerului. Am ajuns în timpul Utreniei și așa, timizi, am intrat unul câte unul în strană, fiind gata să începem să cântăm. Sfânta Liturghie s-a slujit cu multă pace, prin blândețea părintelui, rugăciunile bătrânilor și glasurile tinere care se uneau în note de muzică psaltică. Au urmat apoi colinde, zâmbete, bucurie și dragostea sătenilor întruchipată într-o agapă la care am avut răgazul să stăm puțin de vorbă cu părintele și cu doamna preoteasă. Ne-am bucurat mult unii de alții și poate eram și acum acolo, dacă timpul nu ar fi zburat așa de repede...
Dar cu partituri, tobe, straițe și voie bună am urcat din nou în mașini și-n câtec de colindă am coborât la Mănăstirea Românești, unde maicile ne așteptau cu emoție, fiind primul lor Crăciun petrecut în Banat. Ne-am bucurat tare să fim primii lor colindători și de-am fi putut, le-am fi cântat tot ce știam, dar timpul n-a stat pe loc nici de data asta și pe ceasuri parcă ne scria la toți: ,,Plecăm la Fârdea!”, așa că am plecat.
Ajunși în Făget, nu puteam să nu ne oprim cu o colindă și acasă la Pușa, să-i mulțumim măcar așa pentru toate colindele și toată osteneala pe care, de când o cunosc, o depune pentru noi. Dar ceasurile ne arătau că părintele împreună cu maicile ne așteptau la Fârdea și nu i-am mai lăsat să aștepte mult, intrând să le spunem că ,,Noi umbăm și colindăm/ Pe Dumnezeu Îl purtăm”. Mare ne-a fost bucuria când maicile ne-au colinat și ele pe noi, iar apoi ne-am ospătat din agapa pregătită special pentru noi. Cu greu am plecat și de acolo, dar știam că la Leucoșești ne așteaptă o casă plină de copilași; se lăsase seara și ne doream să îi prindem treji.
Am ajuns și la părintele paroh al satului, unde l-am găsit și pe părintele din satul vecin. Și așa am reuști să colindăm două parohii deodată și am avut timp să vorbim, să ne jucăm cu copilașii lor, să gustăm din bunătățiile făcute de doamnele preotese și să le ascultăm mărturiile de fost ASCOR-iști.
Era seară și noi colindam încă din tot sufletul... ne simțeam inimile calde, sufletele inundate de bucurie și pe toți stămoșii noștri înghesuiți în noi, uitându-se cu drag și dor la costumele pe care le purtam cu toată demnitatea de care eram în stare. Așa a fost ziua noastră de colindă și așa o să-mi rămână veșnic în suflet... și cerd cu tărie că există unele momente care, de fapt, nu se termină niciodată.
Munteanu Maria Liana
poieni